vineri, 8 iulie 2011

Am cerut-o pe Cristina și-am primit o zână

Mi-ar plăcea nu o zână ca mine, ci o Cristina căreia să nu-i pese. Una pe care s-o doară la bascheți că Monica și Iri divorțează doar ca să promoveze nu știu ce căcat, că nu e soare, că nu plouă. Să se gândească că poate mâine mai rezolvă una-alta, că pleacă două zile să-și aerisească creierul îmbâcsit. Una care citește ce citește apoi uită tot și rămâne doar cu ea. Se cunoaște pe ea și o doare la bască de una și de alta. Poate ar fi una egoistă, superficială și ușor cretină, dar măcar nu m-ar mai durea nimic, niciodată.

 Ce am eu? O zână căreia îi pasă prea mult. Care pune suflet și apoi îl găsește franjuri aruncat ca o mănușă veche de bucătărie. Am niște vise lungi și obositoare în somnul puțin. Puțină liniște în suflet și din ce în ce mai des acum că am timp de ele, gânduri copleșitoare. Am o zână care pariază mai multe decât are și spală pe jos în interiorul bodegii în care a pariat. Am o zână care-a crezut că știe ce-i aia fericire ca apoi să-și dea seama că habar nu are. Păcat că sufletul nu s-a potrivit cu hârtoapele din realitate. Mare păcat.

 Vreau să fiu și eu superficială și să nu mă doară! Știe cineva cum?Primesc orice sfat

16 comentarii:

Cami spunea...

Profunda lu' mama! Mi-a placut in mod special articolul asta.

Daca afli cum sa fii superficiala, sa-mi spui si mie :)

ses spunea...

Daca afli sa-mi spui si mie reteta,ca tare ma doar unele chestii uneori si nu stiu cum sa scap de bolile astea.

iri spunea...

ori in timp, ori alegi serios sa-ti ratezi viata si te schimbi radical: incepe sa iesi in cluburi, sa bei pana pici sub mese si sa te combini random. of course, nu e deloc ceva ce incurajez, dar te ajuta sa devii superficiala:))

dar eu zic sa ramai asa, stii cum e, orice durere de acum e binevenita mai tarziu. te pup:*

Ema, Brasov spunea...

Dacă te-ai născut zână, așa vei rămâne :)
Dacă vrei să te schimbi, ar trebui să-ți tai singură aripile și ai deveni o simplă "muritoare". Cred că e mai bine să rămai așa :) Doar "zboară" nițel mai sus :)

Cojo spunea...

Fara suparare Cristina, dar esti "in perioada aia" ?

ella spunea...

Ma tem ca e cam tarziu sa te schimbi :-) Imi amintesc ca am citit pe undeva o fraza care spunea ca "incepem sa fim fericiti abia in momentul in care nu mai aveam asteptari de la cei din jur".. Si cred ca e adevarat. :-)
Nu te stresa prea tare pentru altii, mai ales daca nu merita. Nu esti tu de vina pentru deciziile lor. Te imbratisez!

deamyworld spunea...

fatuco, esti geniala! "Te-am descoperit" aseara si am tot citit articolele tale pana am adormit cu laptopul in brate. Esti mult mai matura si realista decat multe fete de varsta ta (si chiar si decat mine, eu am 27) si iti doresc sa si aplici in real life ceea ce scribaluiesti pe blog. Si eu sunt intr-o situatie f nasoala (psihic vorbind) situatie in care nu am crezut vreodata ca voi ajunge, dar deh, viata ne ofera surprize neplacute atunci cand ne asteptam mai putin. La teorie si la consiliat prietene intre ale amorului si in general toate cele care tin de viata sunt doxa si culmea, am ajuns un fel de psiholog al lor, numai ca atunci cand vine vorba de mine sunt praf. Superficiala am incercat sa fiu de nu stiu cate ori, dar nu-mi iese si pace. Siii, ce sa fac?!! Sa ma impusc? NU, asta sunt eu si mai cred ca atunci cand mintea si sufletul meu o sa necesite o schimbare majora, aceasta o sa se produca fara mari sacrificii din partea mea. Probabil ca inca nu este timpul potrivit sa se intample acest lucru sau e vorba de .....karma.

Cristina Cioba spunea...

@cami-multumesc din suflet!

:) nu stiu daca am sa aflu vreodata..sunt prea naiva

Cristina Cioba spunea...

@sev-valabil si pt tine:P dar poate, asa cum zicea cineva intr-un comentariu aici, durerea e binevenita...dar nu acum, ci mai tarziu...

Cristina Cioba spunea...

@iri-asa este!si decat asa...mai bine mai..sufletista decat...goala inauntru:)

Cristina Cioba spunea...

@ema-mi-a placut enorm comentariul tau, iti multumesc din suflet pt incurajare!

Cristina Cioba spunea...

@cojo-intamplator sau nu, chiar sunt....dar nu are vreo legatura cu situatia de cacat prin care trec...

Cristina Cioba spunea...

@ella-"sa nu ai asteptari, ca sa nu ai dezamagiri":) te imbratisez si eu scumpo!

Cristina Cioba spunea...

@deamy world-in primul rand bine ai venit si-ti multumesc sincer pt vorbele curate!:)

in al doilea rand, si eu am o problema, trec printr-o perioada instabila si nu prea e ok. la sfaturi si eu sunt geniala, schimb vieti in bine:))doar pe-a mea nu pot sa o schimb, se pare....dar daca ai nevoie de schimbat o vorba cu cineva necunoscut si automat impartial...gasesti id-ul meu la contact, te astept!:)

Anonim spunea...

Şi eu mi-am dorit de atâtea ori să fiu superficială şi să nu pun la suflet toate nimicurile (sau nu), dar nu mi-a ieşit şi atunci am zis că mai bine mă obişnuiesc cu mine aşa.
Eu cred că zânele, dacă-s mai sensibile, simt mai profund şi părţile frumoase ale vieţii, pentru că învaţă să le aprecieze mai mult. Rămâi zână! :)

INTJ spunea...

"Vreau să fiu și eu superficială și să nu mă doară! Știe cineva cum? Primesc orice sfat" ..."orice" zici? buuun, ia d-aci: zici c-ai luat BAC-ul? da' de Dedal si Icar n-ai auzit? ia recupereaza repede si daca apoi esti de parere ca ei nu fura superficiali cu aripile lor ... ce te opreste pe tine sa incerci sa-i imiti cu aripioarele prefabricate de Always? :P :D :)) =)) =))