luni, 31 decembrie 2012

S-a mai dus un an...

Va scriu acum, la fine de 2012, cu speranta catre un an mai bun. M-am gandit sa fac si eu o retrospectiva si nu pentru ca-i cool, ci pentru ca imi doresc sa adun pe o foaie, chiar si virtuala fiind ce s-a intamplat in acest an. Ma voi orienta prima oara catre "listuta"pe care am facut-o anul trecut cu ce imi doresc sa fac.


  •   Da, asta am facut-o, am gandit la rece de multe ori, dar pe partea cealalta a baricadei m-am si umplut de nervi pentru lucrurile care MERITAU. Dar au iesit. 
  • Am trecut nu bine, ci foarte bine. Si nu doar de prima sesiune, ci si de a doua. Pam pam. Iar in "anul II", am obtinut rezultate remarcabile.
  • Am evoluat incredibil de mult in limbile franceza si spaniola. Sigur, mai este de lucrat, dar ne propunem asta si pentru 2013.
  • Dap dap. Am avut si o vacanta in afara tarii. Ungaria versus Germania. Fu frumusel:) Desigur, in primavara m-am desfatat si vizitand orasele Arad si Timisoara unde nu mai fusesem, iar in iarna am dat o fuga la capitala si la Braila.
  • Cele 10 kg fusera si se dusera, sunt date jos iar eu mi-s mandra tare. Tigara inca este in peisaj dar mai putintica, sa speram ca o zburam de tot. Nup, nup, nu m-am mai tuns, iar pletele-mi ajung la mijlocul spatelui.
  • Din pacate timpul nu a fost fanul meu numarul 1, asa ca am reusit sa citesc doar un total de 16 carti, am vizionat 30 de filme si am vazut 7 piese foarte valoroase de teatru (valoroase ca si loc/distributie), pe restul nu le-am pus la calcul.
  • Nu am reusit sa fac un curs de nimic, insa am invatat sa gatesc niste delicatese
  • Cica sa investesc in lucruri mai scumpe si mai putine. Eu am investit in lucruri mai scumpe, si mai...multe! M-am umplut de haine, bijuterii, parfumuri, incaltaminte de care nu aveam...neaparata nevoie!
  • Mi-am gasit job si cazare
  • Am avut note mari
  • Am renuntat la sucuri+ alte chestii
  • Nu mi-am intins parul din septembrie pana in decembrie si a fost super
Atat. In mare parte in 2012 am fost...practica! Nu pot sa spun ca am fost fericita. Am facut greseli pe care le-as mai face, desi stiu ca doare si asa mai departe. Voi insira aici pe hartie o parte dintre lucrurile pe care mi le propun pentru 2013. Restul le voi pastra pentru mine, sunt personale!

1. Sa iau iarasi note uriase la cele 2 sesiuni.
2. Sa citesc MINIM 100 de carti! PE BUNE! 
3. Sa vad cel putin 150 de filme.
4. Sa am rabdare, rabdare si iar rabdare!
5. Nicio relatie pentru mine in 2013, mon cher...
6. Sa intru la cele mai misto optiuni de Erasmus si din septembrie cand plec in Spania sa fie super super!
7. Sa am o interventie chirurgicala reusita.
8. Sa continui cu sala tot anul, pana ajung la 45 de kg si un trup super-tonifiat!
9. Sa nu ma mai tund si sa nu-mi intind parul din ianuarie pana in martie DELOC!:) 

Atat aici. Restul in capsor la mine:) Voua va doresc un super an!!:)

vineri, 28 decembrie 2012

20& fabulous

Astazi am implinit 20 de ani. E cea mai frumoasa zi de nastere, au ajuns chiar si flori din Aberdeen. O sa fiu foarte scurta, prin urmare concluziile le pastrez pentru mine. Si-au adus aminte de mine incredibil de multi oameni, mi-am dat seama cati prieteni am si cat de norocoasa sunt.

Sunt un om fericit, foarte fericit, cel mai fericit. Ceea ce va doresc si voua.

miercuri, 26 decembrie 2012

Imi plac oamenii

Toti intalnim in lumea asta fel si fel de indivizi. Indivizi pe care-i placi din prima sau pe care-i detesti din prima, asa, just because. Am intalnit sute de oameni, poate chiar mii, daca nu exagerez putin.

Dar mereu mi-au placut oamenii, indiferent de cati oameni naspa as fi cunoscut. Eu cred in concluzie ca nu exista oameni "naspa"ci oameni ale caror personalitati nu se potrivesc sub nicio forma, deci prin urmare nu poate exista o interactiune sanatoasa. De altfel, eu nu pot sa ma prefac. Nu pot sa ma prefac ca te plac daca eu nu prea pot sa te vad in fata ochilor. Si mai cred ca avem o singura viata, scurta si de multe ori haotica, in care tocmai de asta trebuie sa ne concentram pe oamenii care empatizam.

Nu mai vad de mult timp incoace rostul suferintei. Dupa barbati cu siguranta nu, deci prin urmare pentru nimic altceva. Nu exista probleme, exista doar solutii, pe care le vezi sau nu. Dar trebuie sa fii orb ca sa nu le vezi.

Sunt inconjurata de oameni pe care-i iubesc. De oameni care ma fac sa ma simt fericita si iubita, care nu imi judeca greselile ci ma fac sa le inteleg, oameni care imi dau sfaturi mai bune decat si-ar da lor, de oameni care fac sacrificii pentru mine si cel mai important, de oameni care nu pleaca.

Dar totusi zilnic vad oameni. Saptamana trecuta in metrou in Bucuresti am vazut o femeie cu ochi albastri si parul buclat. Mi-ar placea tare mult sa ies la un ceai cu ea si sa imi povesteasca ce carti a citit apoi sa ma duca prin magazinele ei preferate. Asta este doar un exemplu. Vad multi oameni cu care mi-ar placea sa fiu prietena sau sa ma confesez lor. Aproape ca-mi vine sa ma duc sa-i trag de maneca sa le zic "Fii prietena mea!".Pentru ca simt in ochii lor ca ar intelege. Cine stie, poate ma insel...

Frumoase zile, cata liniste si totusi cata adrenalina...:)

marți, 25 decembrie 2012

Un Craciun SUPER fericit

Sa nu va urez tocmai eu de bine? Nu se putea, asa ca am zis sa remediez situatia. Anul acesta am cunoscut multi oameni misto. Cativa au bloguri, cativa nu, insa ei sunt in sufletelul meu si ma gandesc cu drag la ei. Ma bucur tare ca am reusit sa cunosc cativa prin intermediul comentariilor lor aici.

Dar acum scriu sa urez Craciun fericit tuturor, nu doar celor cunoscuti, ci si celor care niciodata nu au "indraznit"sa lase vreun comentariu. Desigur, le urez Craciun fericit si haterilor, cu multe sarmale care sa se puna DIRECT pe solduri. Mmm...n-am putut sa ma abtin!

Ce-mi doresc eu de Craciun?! ....Nimic material! Deja imi cumpar singura tot ce-mi doream inainte: telefoane, pantofi, rochii, genti, nimicuri materiale. Imi doresc liniste, sanatate, prieteni buni si inca ceva care este o dorinta arzatoare, pentru care nu pot face nimic din pacate, asa ca probabil va mai dura un pic pana nu imi mai doresc ca sa pot primi (deh, legile Universului)

Ce va doresc eu voua de Craciun? Desigur, sa va primiti toate cadourile dorite de la Mosu' (chiar si materiale, cui nu-i plac pantofii?!) dar mai ales cele spirituale. Ca daca ai liniste-n suflet, ai si chef sa-ti cauti pantofi si gentute!:) Hehe, glumesc. 

S-aveti un Craciun frumos ca niciunul pana acum si SUPER fericit!!:)

luni, 24 decembrie 2012

X Factor

Desigur, desigur, tocmai eu sa nu scriu despre X factor? Va scriu pe fuga fugilor, ca deh, e Ajunul Craciunului si pe aici. Cu miros de portocale, cozonaci, brad (apropo, trebuie sa fie impodobit si el acusica) si zapada si prieteni si familie si etcetera etcetera. Mi-am pus la punct sufletul, tocmai am mai aflat niste note uluitor de bune, am trimis mail unor profesori de la facultate de care m-am atasat teribil cu urari dragute, mai lipseste doar sa fac bradutul si sa-mi buclez parul in spiritul sarbatorilor. Pana acum vacanta este cum nu se poate mai buna, am dato  raita si pe la Bucuresti si Braila, m-am vazut cu toata lumea si partea cea mai buna e ca...INCA NU S-A TERMINAT!:D

Si acum sa trecem la calutii nostrii. Oile, pardon. La inceput a fost lumina  mi-a placut X factor (deh, fetita naiva). Cheloo imi place teribil, este un om bun (chiar daca nu scoate la iveala tot ce are in sufletel), Delia e simpatica tare si mai are si voce ultra buna (cine dracu Doamne iarta-ma ar fi crezut?!) iar domnul Dan Bitmann imi este tare drag la suflet. Bun.

Toata lumea stie si daca nu stie afla acum ca eu sunt SUPER MEGA ULTRA SUSTINATOARE a lui Raduly Botond, care este din orasul meu si este un tip super talentat! M-am bucurat teribil atunci cand a intrat in concurs si chiar m-am chinuit cam 3 ore si 5 minute sa imi instalez tv-ul pe net in Aberdeen sa pot sa urmaresc X factor si sa-l sustin. Mi-au dat lacrimile cand a iesit, pentru ca tare drag mi-a fost. Dupa ce a iesit el, am tinut cu Tudor, blondinul, simpatic pusti. Dupa ce-a iesit si el, nu m-am mai uitat pana aseara cand ma plictiseam teribil si am vrut sa ma uit la finala.

Sincer, draga nu mi-a fost nici Ioana Anuta, nici Tudor Turcu. Aprob faptul ca sunt talentati (cine-s eu pana la urma sa judec talentul cuiva?), insa nu mi-au intrat mie la suflet nicicum. Eh, eu sunt o doamna, i-am urmarit si-asa. Ma rog, mi-au placut piesele, a fost show. Nu ca anul trecut cand il iubeam pe Leonte ca pe mama.

Totul s-a daramat ca la domino asea atunci cand am aflat (CHIAR VROIAM SA STIU, DEJA NU MAI DORMEAM NOPTILE) cat de sarac este Tudor si faptul ca Ioana si-ar putea permite cu ajutorul parintilor sa se lanseze si fara X factor.

Si apoi...SURPRIZA!!!  A castigat....Tudor!!!! Sa va fie rusine, ca votati cu inimile la un concurs de talent si nu va folositi creierele alea mici si atrofiate!!! Desigur, Tudor o fi fost si placut, ca nu toti l-au votat ca-i sarac. Insa, o mare parte.... Whatever!

marți, 18 decembrie 2012

E bine

Sunt acasa si e bine, trebuie sa recunosc totusi ca asta se simte asupra numarului de carti pe care le citesc si asupra numarului de posturi pe care le scriu. De altfel, mi-e si cam lene sa scriu si nici nu prea mai am ce.

Dar mi-am dat seama (culmea-iarasi) ca orice se intampla are un motiv. Si de ce trebuie sa se intample nu te fereste nimeni (nici macar tu care stii ca daca faci aia sau ailalta dai de dracu si tot o faci). Mai ales eu. E totusi amuzant cum faci greseli, sau nu neaparat greseli ci doar "chestii" si stii ca nu e ok si ca vor avea consecinte. Dar le faci. De ce le faci? Ete d-aia, ca esti tanar si mai iei o teapa, doua, cinci, nu?

2012 a fost un an scurt (desigur, tot 12 luni a avut si el, ca ceilalti). A fost un an in care totul s-a miscat pe fast forward, am facut chestii multe, am cunoscut oameni, m-am dezvoltat, s-au implinit chestii pe care le doream de o viata. Am facut greseli pe care mi le-am asumat si am trecut peste. Si ghiciti ce? Acum greselile nu mai inseamna nimic. Acum vad inainte. Am  gresit. Dar toti avem rani (chiar daca ele sunt bine ascunse, dar tot mai ies la iveala in cele mai banale momente). Toti avem puncte slabe (stiti cum e cand ai o vanataie care te doare doar cand pui mana pe ea?), tuturor ne este frica de diverse lucruri. Dar nu pot sa inteleg de ce oamenii se feresc. De ce oamenii se feresc, fug, ridica bariere si ziduri care nu pot fi daramate. Zidurile nu ii tin deoparte pe ceilalalti, ci te ingradesc pe tine...

Nu vreau sa ma mai grabesc. Nu vreau sa mai "over-think". Intotdeauna cand te gandesti prea mult strici firul pe undeva. Care fir se rupe. Mie imi plac oamenii. Mie imi place viata. Asa fragila si nebuna si cu festele pe care mi le joaca. Asa.

miercuri, 12 decembrie 2012

Cum să-i faci cuiva cunostintă cu o tară


Recent, am avut o discutie cu unii din colegii mei despre cât de bine ne cunoastem fiecare tara, si cât de mult ne ajută aceste informatii când trebuie să ne prezentăm unor străini. Discutia nu ne-a ajuns – desi a fost lungă, pentru că sunt aproape atâtea tări câti oameni; aveam nevoie de ceva concret, demonstrabil, asa că am făcut un scurt experiment: cineva a indicat pe harta tării fiecăruia un punct pe care noi trebuia îl identificăm si să îi convingem pe restul să îl viziteze, având la dispozitie câteva minute. Punctul care mi-a fost indicat mie reprezintă orasul Covasna. Iată cum am ajuns să îmi planific în mijlocul semestrului vacanta următoare:
În primul rând, aveam două informatii esentiale: prima, că oratul se află între munti, iar a doua, că multora dintre colegii mei le place mult să schieze. Am pornit repede Firefox, si le-am arătat imagini live, de pe camera web a pârtiei de schii. (http://www.schicovasna.ro/camera.html) Unii au fost surprinsi de cât de modernă si bine amplasată este pârtia si m-au anuntat că urmează să învăt să schiez. (Eu speram că pot să rămân la patinoarul de lângă, în timp ce aceia care preferă să schieze ar fi urcat pe munte...)
În timp ce unii care se pricep mai bine la schiat încercau să le explice celorlalti că nu e atât de greu, cuiva i s-a făcut sete si ne-am dat seama că nu mai avem apă minerală. De când locuiesc în timpul semestrului departe de acasă, într-un oras unde nu e sănătos bei apa de la robinet, am încercat diverse feluri de apă minerală si nici una nu mi s-a părut plăcută; ba are prea mult dioxid de carbon, ba gustul nu e potrivit. Atunci mi-am adus aminte: în Covasna am putea gusta mai multe feluri de apă minerală, direct de la izvor. Toată lumea a fost de acord că ar aprecia o experientă atât de aparte cum e să bei apa chiar de la izvorul său, iar unii din colegi, care vin din tări fără ape minerale, au fost surprinsi să afle că, la noi, apa minerală se îmuteliază uneori asa cum e, fără să mai fie nevoie să se adaoge dioxid de carbon, pentru că e deja carbogazoasă.
Mai aveam putin timp, si m-am întrebat ce loc aparte din Covasna as putea să le descriu colegilor, pentru că până atunci le-am prezentat distractii generale, care puteau fi oriunde. M-am gândit la centrul orasului, la locul numit Balta Dracului. Într-adevăr, chiar si ei au recunoscut că probabil oricine vede acest loc va tine minte unde se afla.
Minutele mele s-au scurs si m-am asezat să ascult următoarea poveste. La final, ne-am hotărât cu totii să vizităm fiecare din locurile descrise, asa că vom organiza câteva excursii în locurile care au devenit atât de speciale pentru noi, tocmai pentru că le-am ales întâmplător. Asa că la sfârsitul săptămânii vom căuta bilete de avion pe site-ul Tarom, apoi bilete de autocar, iar rezervarea am facut-o deja la Pensiunea Italiana Sruettisi toată lumea asteaptă cu nerăbdare iarna.


marți, 27 noiembrie 2012

you can have it all!!!


Nu stiu exact cum s-a produs hotararea finala de a veni aici. Stiu doar ca s-a produs. Si oamenii mai incercau sa-mi spuna "Uite, nu o sa poti sa faci asta singura", "Dar te descurci tu sa...x?", "E foarte greu pe cont propriu". Raspunsul meu la toate cele mentionate a fost "Ma descurc eu." Si am plecat fara sa ma uit macar o data in spate sau sa emit cugetari gen "Ce-ar fi fost daca?". Si m-am descurcat. In curand se va implini un an si jumatate de cand sunt aici. Nu tin o pledoarie in favoarea a cat este de usor sa te duci la mama dracului la 3000 de kilometri. Ca as minti ca nerusinata si nu as dori ca oamenii sa ia decizii pripite ca "uite, a zis o zaluda pe blog ca e usor". Nu e. Dar nu e nici greu. Desigur, doar DACA ITI DORESTI asta!

Dar nu iti spune nimeni cum trebuie sa faci. Desigur, ti se va explica cum trebuie sa faci un eseu in teorie, doar ca in 99% din cazuri teoria e vraiste si practica e cea care te-nvata. Nu mi-a explicat nimeni ca degeaba stai si plangi ca nu rezolvi nimic. Am inteles singura cand m-am trezit cu 100 de lucruri de facut si timp putin. SI le-am facut. Pe toate 100. Si bine!

Nu te invata nimeni cum sa nu suferi. Oamenii pot sa fie langa tine si sa iti spuna "O sa fie bine". Dar oamenii nu iau durerea cu mana. Tu insa...poti sa o iei! TU poti sa-ti dai seama ca rahatul pentru care suferi AZI peste doi ani s-ar putea nu numai sa nu mai conteze, ba chiar sa nu mai fie in memoria ta.

Merg la scoala 15 ore pe saptamana. Lucrez 20. Merg inca 7 la sala. Gatesc 5. Spal 3. Mai am 4 teste. O prezentare. Un eseu. 2 examene orale. 2 scrise. In 2 luni? NUUUU, in 2 saptamani. Si sunt bine, sunt atat de obosita dar ma bucur atat de mult ca-mi trec zilele cu folos. Citesc in timpul liber (seara), scriu, ascult muzica buna, vorbesc cu oamenii dragi. Nu am mai avut o zi libera de 2 saptamani. Si nici aia nu a fost complet libera. Dar nici nu o vreau. M-am obisnuit atat de tare cu viata asta agitata ca nu as putea doar sa stau. Of, bine, recunosc...pot sa stau o zi? Una, atat. Nu am crezut niciodata ca 3000 de kilometri te pot invata cine esti tu de fapt sau ce este viata. Nici acum nu stiu ce este viata, dar cred ca stiu CINE SUNT si cine vreau.

Am avut grija sa indepartez oamenii care-mi sugeau toata energia sau oamenii care ma trageau in jos. Mi-am ales cu grija oamenii si acum tind sa cred ca mi-am ales oamenii, si ei vor ramane pana la sfarsitul zilelor! Oameni care mi-au demonstrat cat insemn pentru ei si ca sunt langa mine intotdeauna!

Lunile astea - din septembrie pana acum- m-au invatat ca am AMBITIE si ca POT. Si ca...against all odds, you can HAVE IT ALL!!!! Mai odinioara as fi spus "Fac maine si azi ma odihnesc". Astazi spun "Astazi fac si maine ma odihnesc daca nu este ceva util de facut". Acum 2 luni as fi dat iama intr-o sticla de Cola gandindu-ma "Maine nu mai beau.", astazi spun "Poate o sa beau una peste 2 saptamani."

Astazi e bine. Si stiu ca o sa fie bine. Pentru ca...YOU CAN HAVE IT ALL!

marți, 20 noiembrie 2012

Chiar conteaza ce cred EI?

"Ei" este un termen relativ, de altfel. Eu aici insa ma refer la oamenii cu care dumitale nu ai schimbat decat vreo 2-3 fraze si alea banale, sau si mai rau...nicio vorba si totusi ei au pareri. Pareri avizate, de altfel, pareri de specialisti in cum sa isi traiasca altii viata. Ca doar este minunat si usor sa ai idei despre altii. Cu sutele, daca se poate.

Desigur, judec si eu. Cateodata intr-un grup de prieteni, cu voce tare, alteori doar in gandul meu asa. Ce sa fac, am o judecata, doar nu o sa mi-o bag undeva. Asta e, astia suntem, cu asta defilam. N-avem judecata aia s-o tinem in sertar.

De multe ori am vrut sa renunt pentru ca mi s-a spus "Nu ai sa poti", "Este prea greu", sau din contra -ceea ce este si mai grav- m-am autoconvins ca asa este. Si nu, nu este asa. Poti. Nu cred ca exista ceva in lumea asta ce nu putem sa facem. Vreau sa cred asta. Orice se poate, dar trebuie sa fie urmat de cuvantul"VREAU!". Mi-a venit de o mie de ori sa zic "Sa va duceti dracului toti", sau chiar am spus ca apoi sa realizez ca EU NU STIU sa renunt. Si ca atunci cand mi s-a pus pata nu am cum sa nu obtin, chiar daca intalnesc obstacole de care ma impedic si cad.

Nu vreau si nu mai sunt dispusa sa accept zile urate, lacrimi sau dezamagiri. Nu vreau sa ma mai complac in situatii pe care nu le vreau si altfel nu le-as fi acceptat nicidecum. Nu vreau sa stau langa un om sau langa niste oameni care habar nu au ca exista si altceva pe lumea asta in afara de ei.

Chiar nu ma mai intereseaza ce cred oamenii. Oamenii cred multe. Pana la urma, de asta avem familia, prietenii apropiati si oamenii de care ne pasa, nu? Sa conteze ce cred ei, nu EI ceilalati. Ce conteaza daca-i multumesti pe ceilalalti, care oricum sunt neimportanti? Hm...?




vineri, 16 noiembrie 2012

Spiritul Craciunului




Iubesc Crăciunul. Always did, always will. Este cea mai frumoasă sărbătoare existentă pe lumea asta micuță. E poate singura zi din an în care toate familiile se reunesc și mănâncă împreună, petrec timp împreuna, se bucură unii de ceilalți și toate astea într-un cadru frumos, cu brad roșu, luminițe, băuturi calde, miros de portocale și mâncare cu miros îmbietor care abia așteaptă să fie scoasă din cuptor.

Îmi place la nebunie să ofer și să primesc cadouri. Pentru mine cadourile oferite nu sunt un gift card sau un voucher sau și mai rau-bani, ci povești, adevărate istorii legate de caracterul, personalitatea și preferințele persoanei respective. Deci prin urmare încerc pe cât pot de mult să nu cumpăr rahaturi inutile (cred că v-am mai spus cât urăsc orătăniile de pluș sau cănile, da?). Am scris AICI un post despre cadouri și viziunea mea.

Problema e că cineva îmi tot dă Crăciun și apoi mi-l ia. Și anume: deștepții ăștia de aici au împânzit orașul de brazi, luminițe, cadouri, colinde. Doar că asta nu ma face să am mai puține examene, să vin mai repede acasă sau să vină Crăciunul mai repede.

Apogeul a fost când aseară plimbându-mă prin oraș cu un bun prieten chiar m-am simțit ca și cum ar mai fi două zile până la Crăciun. Datorită mașinii de la Coca-Cola cu care v-am atașat poză la începutul articolului. Retrag, apogeul a fost când lumea stătea la coadă să facă poze cu ea. Nu, retrag, zăpada artificială era apogeul.

Crăciun înseamnă acasă. Indiferent dacă aș fi în Aberdeen, în Paris, în Granada, tot acasă este Crăciun. Și vreau să cred că oricât de departe aș fi tot voi fi acolo de Crăciun. Mereu.

Ce înseamnă pentru voi Crăciun?

miercuri, 14 noiembrie 2012

Mirajul strainatatii




Să lămurim o chestie încă de la bun început: nimeni nu pleacă din țară datorită minunatelor câmpuri de posibilități pe care România le oferă. Asta nu înseamnă nici că nu îți iubești țara, nici că nu îți iubești familia, nici că nu îți iubești prietenii și cu atît mai puțin că ești un egoist care își vede de drumul propriu fără a se uita în spate.

Astăzi, dicutând cu cineva și spunând că am foarte multe lucruri de făcut în aceste săptămâni dar abia aștept să sosesc în țară peste 3 săptămâni am fost întrebată: "Ce te așteapta acasă?"

Răspunsul este simplu. Noi am plecat aici (indiferent care noi și care aici) ca să ne facem un viitor mai bun (și aici-indiferent în ce domeniu sau în ce). Vorbim câteva limbi străine (eu 3), ne facem prieteni din toate țările, ne amestecăm gândurile într-o multitudine de limbi străine, ajungem să visăm sau să gândim într-o alta limbă. Iubim locul unde suntem, sau cel puțin eu îl iubesc. Aberdeen este un oraș minunat, universitatea este exact pe placul meu, iar profesorii sunt niște oameni calzi, deschiși, dedicați. Străduțele acestui oraș te îndeamnă la visare, la reverie, este foarte frumos cu toate că nu tot timpul clima este în favoarea noastră. Bărulețele mici, străduțele înguste, marea, multitudinea de oferte de joburi pentru studenți. Cum să te plângi?

Dar cum să vă spun eu? Nimic în lumea asta nu se compară cu a fi acasă, alături de prietenii tăi vechi (nu contează că ți-ai făcut zeci de alți prieteni noi), alături de familia ta (nu de alta, dar alta sigur nu ți-ai făcut). Nimic în lumea asta nu se compară cu mâncarea făcută de părinții tăi oricât de bine ai fi învățat tu să gătești între timp. Nimic în lumea asta nu se compară cu a fuma în baruri (ahahaha, trebuia să pomenesc!) sau cu a îți auzi limba natală vorbindu-se pe stradă.

Da, în alte țări oamenii sunt politicoși, în România sunt CALZI. Ceea ce nu este totuna. Da, în alte țări vei fi tratat mai cu respect...SAU NU.

Nu înțeleg nici acum cum se face că înainte să plecăm toți urâm România și apoi o iubim. Poate trebuie să pierzi, într-adevăr, ca să știi ce vrei. Mi-e dor de România, oricât de mult aș schimba țările în care locuiesc. Și da...toate drumurile duc acasă. Păi unde pui tu mai multe kilograme în afară de acasă?!

luni, 12 noiembrie 2012

Nimic nu este întâmplator

Nimic nu este întâmplător, nici măcar numărul pe care-l porţi la pantofi.

Nimic nu este întâmplător.Sunt convinsă că fiecare dintre voi a auzit această expresie măcar o dată, dacă nu cumva de foarte foarte multe ori. Acum ceva ani tindeam să cred că atunci când ți se spune asta este un soi de încercare de a te consola pentru că ai pierdut ceva și în același timp o încercare de a ți se sugera că ai pierdut ca să poți să te îndrepți către ceva mai bun. Doar că vedeți voi, omul nu este convins de astfel de încercări atunci când a pierdut. Atunci când ai pierdut ceva ești convins că nu ai cum să găsești ceva la fel de bun, la fel de *insert adjectiv here*. Ești convins, de altfel, că ai pierdut pentru că evenimentele s-au aliniat prost și se vor alinia la fel de prost și în perioada imediat următoare.

Mama îmi spunea adeseori "nimic nu este întâmplător, mamă". Desigur, nu o credeam. Credeam că evenimentele urâte se întâmplă și nu sunt legate de altceva, că se întâmplă independent de orice altceva (cum ar fi întâmplările bune.)

Acum, peste câțiva ani, peste încă puțină experiență adunată la portofoliu și aproape 2 ani trăiți la 3000 de kilometri mi-am dat seamă că nimic nu este intâmplător. Viețile noastre și ale unor persoane pe care nu credeam că o să le cunoaștem vreodată se sincronizează în mod subit și rapid, viața ta liniștită se schimbă de pe o zi pe alta când se întâmplă un hazard. Hazard care de altfel îți schimbă viața de o zi pe alta. Și....nu neapărat în rău! Nu știu cum este la voi, însă la mine toate se leagă! Și am realizat asta acum mulți ani când mi-am dat seama că mereu ajung să mă bucur că pierdusem ceva, deoarece de îndată primeam ceva mult mai bun sau mai necesar, măcar...

Cred că instinctul este strâns legat. Sunt lucruri pe care NU VREI să le faci și totuși le faci pentru că ceva îți spune să le faci. Mie una mi se întâmplă foarte des și cum am realizat că dacă nu mă iau după instinct pierd, m-am decis să nu mă mai joc cu el, pentru că are mereu dreptate.

Desigur, "nimic nu este întâmplător"nu este cazul să devină o scuză banală pentru toate eșecurile. Însă da, nimic nu este întâmplător. Îți poți întâlni destinul oricând, oriunde, cu puțină bunăvoință. 

Și încredere....este posibil ca toate să fie aliniate. Așteptându-ne să le găsim.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Suntem fericiti, oare?

De multe ori folosim cuvantul "fericit/a", sau expresia "Sunt(ne) fericit", incat tind sa cred ca a devenit un gest mecanic, o expresie pe care o folosim ca si cum am spune "Mi-e foame", "Mi-e sete", "Vreau sa dorm".

Cred ca oricum habar nu avem sa definim fericirea. Ce inseamna sa fim fericiti? Sa avem atatia bani incat sa ne permitem sa ne cumparam o casa pe zi cu piscina si terasa? Sa fim atat de iubiti si sa iubim (de preferat aceeasi persoana sa fie si cea care ne iubeste si cea pe care o iubim)incat sa ne vibreze sufletele tot timpul? Sa avem o cariera extraordinara si sa fim printre cei mai buni in domeniul nostru de activitate? Sau din contra, sa fim fericiti inseamna sa fim sanatosi, sa avem un acoperis deasupra capului, prieteni buni si mancare in frigider?

Sau poate fericit o insemna sa fii acolo unde iti doresti si cu cine iti doresti.

Ma intreb adeseori daca sunt fericita. Dupa ce criterii ma orientez? Voi sunteti fericiti?

vineri, 9 noiembrie 2012

Aproape 2 luni fara placa de par- concluzii

Imi cer scuze ca nu am mai scris, insa scoala, munca pentru scoala, job-ul si mersul la sala ma cam termina si atunci cand am putin liber prefer fie sa port discutii cu oamenii dragi fie sa ies pentru o cafea sau un suc. Curand insa, in 2-3 saptamani ma eliberez de toate datoriile pentru universitatii si vin acasa, unde probabil voi avea timp sa abordez diverse teme din nou. Pinky promise! Deja am inceput demersurile si pentru anul universitar urmator in care voi pleca cu Erasmus si voi imbogati numarul tarilor in care am locuit/studiat! (Revin cu un post si referitor la Erasmus)

Ante scriptum: Acesta NU ESTE si nici NU SE VREA un blog cu sfaturi/ de beauty. Aceasta este o experienta personala, nu sfatuiesc pe nimeni si nici nu garantez ca daca veti incerca ce am incercat eu veti avea aceleasi rezultate!

Dupa cum bine stiti, v-am mai povestit ca am renuntat la placa mea de par si la uscator iar acum zac trantite intr-un sertar, ascunse bine si acoperite de geluri de dus si alte obiecte de care (deocamdata) nu le folosesc pentru ca am un "stoc"neterminat. La pariu ca se simt singurele? Dar nu este nicio problema, isi tin de urat una alteia.

Imediat se fac 2 luni in care parul meu nu a suferit niciun fel de tratament cu caldura si rezultatele se simt si se vad: 

  • Varfurile arata minunat, ca si cum nici nu ar fi fost vreodata despicate.
  • Este foarte moale, are un aspect super ondulat/wavy
  • Lungimea a crescut vizibil si considerabil, cred ca cel putin 3 centimetri (o sa updatez asta cand imi voi indrepta parul, pentru ca am insemnat lungimea acestuia pe un tricou fiind indreptat inainte sa renunt la placa)
  • Nu mai cade decat in cantitati fff mici
Nu as sti sa va spun daca lungimea care a crescut considerabil este datorita faptului ca nu imi mai indrept parul sau/si datorita unei lotiuni pe care mi-a recomandat-o Antonia, care se numeste Gerovital Petroleum  (anti-cadere+uleiuri precum ricin care stimuleaza cresterea)si o gasiti AICI impreuna cu descrierea acesteia si cu comentariile persoanelor care au folosit-o. Pretul observ ca este redus, a ajuns la 18,5 lei, desi nici alte dati nu era prea scump (20-25 lei). Singurul dezavantaj este ca trebuie aplicata o data/saptamana si trebuie sa stati cu ea 3 ore. Insa nu este nicio problema, se gasesc lucruri importante de facut prin casa in 3 ore.

Ca si tratament pentru par mai folosesc Tigi Urban Antidotes Resurrection no 3, il gasiti AICI, pretul este de aproximativ 80 de ron pentru 200 de ml, insa merita din plin!

PS: Iau si niste suplimente pentru par si unghii numite Viaderm, care nu stiu sa spun daca ma ajuta sau nu, insa cu siguranta nici nu fac rau!

Concluzie: Am un feeling masiv ca atunci cand il voi indrepta imi voi dori sa fie din nou wavy, are un are sexy. Deci prin urmare, este posibil sa fi scapat definitiv de placa de par...







vineri, 2 noiembrie 2012

Astazi am dat de un interviu emotionant luat de autoarea blogului Easy Peasy (o gasiti AICI- e super super blogul)

Va dau cu copy paste interviul, si cred ca de alte cuvinte nu mai este nevoie. O sa vedeti de ce.


"Anul trecut, Oly lansa sticla de lapte cu capac inscriptionat in Braille. Mi se parea, la vremea aia, o gaselnita. O campanie iscusita, cu mesaj frumos, din zona asocierilor care “dau bine”, dar fac si nitica treaba pe langa. De-atunci si pana acum, am inteles si apreciat mai bine efortul constant al echipei de PR in a mentine aceasta linie de CSR. Implicarea Olympus in sustinerea sportivilor paralimpici (demers in care, mind you, au fost si primul sponsor) m-a cam uns pe suflet, ce sa zic. Si ma bucur, asa, ca n-a fost doar o intamplare si ca uite, joia trecuta, am primit un mail de la dansii cu invitatia de a gazdui pe blog astazi, de Ziua Bastonului Alb, un interviu cu o persoana nevazatoare. In continuarea campaniei Light In The Dark, inceputa anul trecut cu scopul de a pompa in constiinta noastra niste awareness si niste empatie pentru persoanele cu dizabilitati de vedere. Evident, am vrut. Am rugat PR-ul sa ma ajute sa gasim o mama nevazatoare. Pentru ca in comunitatea de mame in care respir si traiesc 24-7, ne apuca uneori deznadejdea, vine greul si ne musca de fund, si, mi-am zis eu, fratzica, daca noua ne e greu cu doi ochi functionali, cam cat de greu tre’ sa-i fie unei mame care nu si-a vazut niciodata copilul. Asa am ajuns intr-un dialog cu Tania.
Tania are 34 de ani si este mama unei fetite de 4 ani. Este absolventa a Facultatii de Jurnalism. Nu a vazut niciodata. Sotul ei, Paul, are un rest de vedere. Cam asta stiam eu despre Tania vineri, cand m-am apucat sa pun pe hartie niste intrebari. As vrea sa va zic ca mi-a fost usor sa o intreb lucruri, ca mi-a venit firesc. Adevarul e ca mi-a fost, realmente, frica. Sa n-o jignesc cu ceva, sa nu o intreb chestiuni semi-retarde (fail!:)), sa nu-si dea seama ca I have no fucking clue despre cum tre’ sa te porti cu o persoana care nu vede (pentru ca, nu-i asa, nu te invata nimeni). Noroc ca m-au ajutat mamele mele dragi, impreuna am “produs” o lista cu intrebari, la care Tania ne-a raspuns cu bunavointa si din care am inteles niste lucruri. Dar despre asta, la coada interviului sa vorbim.
Cum e the dating game pentru o femeie nevazatoare? Cum ti-ai cunoscut jumatatea? Care e povestea voastra?:)
Pe Paul, jumatatea mea, il stiu de cand aveam 17 ani, in calitate de prieten al iubitului meu de atunci. In acea calitate mi-a oferit primul buchet de flori asa ca, desi nu l-am mai vazut timp de 11 ani, iti dai seama ca nu aveam cum sa-l uit. Era autorul primului buchet de flori din viata mea! Intre timp el s-a casatorit, a facut un baietel, doar ca acea relatie s-a rupt dupa patru ani. Pe Paul aveam sa il reintalnesc in septembrie 2007, dupa ce, povestind cu iubitul meu din adolescenta despre el, am decis sa il caut pe Skype. Pentru cei ce inca nu stiu, nevazatorii pot avea acces la internet cu ajutorul unei sinteze vocale numita Jaws, care “citeste” ecranul. Dupa 3 luni in care se saturase sa faca naveta aproape saptamanal de la Tulghes la Bucuresti (aprox. 500 km), Paul s-a mutat nu doar in viata mea, ci si in locuinta pe care o imparteam cu sora mea.
In februarie 2008 am decis sa fac niste analize de rutina, ca, in cazul in care aveam sa raman insarcinata candva, sa stiu daca e ceva de tratat. Printre rezultatele analizelor era si cel legat de hormonul progesteron, care era crescut. O cautare simpla pe net arata ca acesta poate fi un semn de sarcina. M-am amuzat doar. Nu am crezut pana cand, la doua zile de intarziere, testul barza a aratat doua liniute! Doamne ce fericire! Nu programaseram nimic, nu era momentul, nu aveam o casa a noastra, dar daca doamne–doamne a decis asa, e clar ca stie el de ce… Sarcina a decurs fara mari probleme, fara prea multe greturi si varsaturi. Am plecat si in Tunisia, ca doar nu era sa pierd excursia programata inainte sa raman insarcinata… 20 octombrie 2008 avea sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, caci atunci a decis sa vina pe lume fetita mea, Adelina Andreea! Doamne, cum trec anii! Sambata face 4 anisori!
Consider ca duc o viata normala: am un loc de munca (sunt maseuza la un spital), am o casa la care platesc rate, gatesc, fac curatenie, am grija de fetita mea… va regasiti? Diferenta e ca merg insotita de cele mai multe ori de sotul meu, care are un rest de vedere si care ma ajuta foarte mult. Sa cresti un copil? Nu cred ca e o diferenta. Ia sa vedem: cate mame isi lasa micutii cu bone sau bunici inca din primele luni, pentru ca trebuie sa mearga la serviciu? Cate sunt cele care, desi vad, nu stiu cum sa trateze racelile copiilor lor? Sunt lucruri pe care, teoretic pot sa le faca, practic, nu. Eu am stat acasa pana la 2 ani, mi-am imbaiat, mi-am schimbat fetita, am stiut, invatata de pediatru, ce sa ii dau la un simplu guturai ori febra. Cu ce nu puteam face (ex: sa ii administrez doza de medicament, sa ii dau sa manance cu lingurita, sa ies cu ea afara neinsotita) ma ajutau sotul sau sora mea. Asadar, nu e o diferenta intre mine si voi.
Ma trezesc la 6, imi beau cafeaua, imi trezesc sotul, imi trezesc fetita, o imbrac, o pieptan, caci are parul lung, ii fac codite, plecam toti trei spre gradinita Adelinei, dupa care ne indreptam spre locul de munca (lucram la acelasi spital). Dupa-amiaza lucram in particular. Seara ne recuperam fetita de la gradi si, in aceeasi formula de trei, revenim acasa.
Cafeaua… fara ea, nu se poate! Ador telenovelele (stiu limba spaniola), dar de mult nu am mai reusit sa urmaresc vreuna… timpul asta!
Gatesc doar in week-end, pentru ca atunci am timp. Ma laud spunand ca nu sunt o buna gospodina, dar mancaruri banale cum ar fi ciorbe, tocanite, pilafior cu pipote (ii place mult Adelinei) imi ies bine.
Nu beau decat sucuri naturale, poate cel mult Fanta. Imi place muzica veche, cea care se difuzeaza pe Radio Romantic, imi plac mai mult dulciurile decat mancarurile, ador vacantele la mare (merg anual la bulgari si odata am fost pe Costa Brava, in Spania).
Pe fetita mea o vad frumoasa, asa cum orice mamica isi vede copilul.
Sigur ca si-a dat seama ca sunt altfel decat ceilalti, asa ca a trebuit sa ii dau o explicatie asa, pe masura varstei ei. I-am spus ca, atunci cand eram mica, am stat mult in fata televizorului si de asta nu mai vad, asa ca ea trebuie sa evite sa stea prea aproape la desene animate. Fara sa ii spun, ea, atunci cand vrea sa imi arate ceva, imi ia mana si mi-o pune pe acel obiect, ma duce de mana pana la el.
S-a intamplat si asta. Am incercat sa ii explic, iar cand nu am reusit, i-am spus ca ii va explica tati mai bine.
Greu? Cand creste euro, ha ha! Imi este greu ca deocamdata nu pot iesi singura in parc cu Adelina.
Eu am fost o optimista de cand ma stiu. Chiar daca nu reuseam sa fac ce faceau ceilalti copii de varsta mea, tot zambitoare eram. Da, cu drag as veni sa va tin un seminar daca ar fi cazul.
Cineva acolo sus, ma iubeste! Asta am spus cand mi-am pierdut parintii, asta spun cand ceva nu imi iese asa cum imi doresc. Asta am spus de fiecare data cand, studenta la jurnalism fiind, dadeam examen la logica…:))
Nu imi vine in minte nimic ce n-am mai spus nimanui. Pot doar sa iti spun ca sunt mandra ca am o familie frumoasa si ca ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea nu are problem vizuale.
De spalat se ocupa sotul meu. Ce, la voi nu se intampla ca sotii sa bage rufe la spalat? Daca nu, foarte rau!:)
O persoana fara dizabilitati vizuale are mai multa independenta.
Doamne, dar cate nu sunt! “Reusesti sa te imbraci singura?”, “Cum mananci?”, “Poti sa mergi pe scara rulanta?” etc. Ma amuz, mai le dau raspunsuri la bascalie si trec mai departe. Trist e ca fac gafe de genul asta persoane la care nu te astepti, cum ar fi oamenii cu studii superioare. Una dintre putinele persoane care m-a luat asa cum sunt (o femeie normala) a fost Manuela, prietena mea buna.
Lucruri legate de copii, ca de la mamica la mamica, nimic special.
Sa nu isi neglijeze micutii, sa le acorde mai mult timp, sa iasa ele cu ei si nu bunicii ori bonele pentru ca, spre deosebire de mine, o pot face fara sa aiba nevoie de insotitori. Eu sunt un caz fericit: sotul meu mai vede asa ca putem iesi toti trei oriunde avem chef, dar sunt cupluri de nevazatori complet care neaparat au nevoie sa plateasca pe cineva care sa ii ajute in cresterea copiilor.
Invat. Invat sa ma port natural si normal cu persoane care sunt diferite si nu mi-e deloc usor. Si nu-s deloc buna la asta, deocamdata. Am avut mari emotii la interviul asta si, cand am vazut raspunsurile, m-a cam sagetat treaba cu “noi si voi”, atat de prezenta in discursul Taniei. Intr-un final m-am prins. M-am prins ca si “ei” invata. Invata sa se poarte natural si normal cu persoane care sunt diferite (“noi”). Cat de diferiti suntem? Pai as parafraza o treaba pe care am citit-o pe un blog al unui nevazator, care foarte frumos spunea “facem aceleasi lucruri, doar ca le facem diferit”.


Primul gand cand ai aflat ca esti insarcinata.
Povesteste-ne cate ceva despre cum e sa cresti un copil atunci cand esti nevazator.
Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ce hobby-uri ai? Ce placeri vinovate? Lucrurile alea pe care le faci numai si numai pentru tine, micile frivolitati fara de care viata ar fi mai saraca:D
Gatesti?
Ce muzica-ti place? Mancarea preferata? Vacanta ideala? Pepsi sau Cola?
Cum o “vezi” tu pe fetita ta?
Cum i-ai explicat fetitei ca tu nu vezi si care este atitudinea ei fata de treaba asta? Acum e maricica si presupun ca, mergand la gradinita si intrand in colectivitate, a vazut ca parintii altor copii sunt altfel… Cred ca nu e usor deloc.
Ce faci cand esti doar cu fetita si te intreaba: “Mama, ce e aia?”
Ce inseamna pentru tine “greu”?
Cum iti pastrezi zenul si rozul si optimismul si energia in viata? Ai vrea sa vii sa ne tii un seminar atunci cand ni se ineaca toate corabiile?
Ai o mantra? Ceva ce-ti spui cand things get rough… Ceva care te ajuta si te motiveaza.
Zi-ne ceva ce n-ai mai zis nimanui. Shhhh! Ramane intre noi;)
Cum sortezi lucrurile rosii de cele albe atunci cand speli la masina?
Una grea – diferentele dintre tine si o persoana fara dizabilitati de vedere, concentrate intr-o propozitie.
In timp ce scriu intrebarile astea, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea s-o dau cu mucii-n fasole si sa intreb ceva aiurea, nepotrivit… Care sunt gafele uzuale si sterotipiile de gandire ale vazatorilor, deranjante sau jignitoare pentru nevazatori? Exista o eticheta? Sinceritatea si firescul ajung?
Ce m-ai intreba tu pe mine?
Ce sfat le-ai da mamelor vazatoare?
Tania si cu mine avem aceleasi angoase despre cresterea copilului. Culmea e ca nici eu nu ies singura cu Iepu in parc, desi as putea. Si noi facem treburi in trei, mai degraba decat in doi. Si Mishu pune rufe la masina de spalat. Diferenta e ca eu beau Cola:) Si ca ea, asa cum foarte bine spunea draga mea prietena-mama Sabina, vede, de multe ori, lumea mult mai frumoasa decat o vedem noi."

sâmbătă, 27 octombrie 2012

What goes around comes back around

Am gasit 2 posturi la mine pe blog, din data de 2 aprilie 2011, respectiv 23 martie 2011. Partea ciudata este ca atunci cand le-am recitit am avut impresia ca le-am scris pe amandoua chiar astazi. Dovada curata ca nu doar moda ramane, ci si...sentimentele!

Va dau copy paste aici. Prima bucata:

"Cine știe pe ce mama naibii principii homeopate trăim noi. Facem din fericire durere și din durere fericire. Și culmea e că ne e bine. Sau mă rog, eu am zis de atâtea ori azi SUNT BINE de cred că 1. i-am scârbit pe toți din jur și 2. cred că încep să mă cred. E ca atunci când te împiedici și cazi în fața a sute de oameni și te ridici și spui SUNT BINE, SUNT BINE!Am făcut-o intenționat!

Sunt(em) thriller, dramă, comedie, romance, talk show, horror, aventură și tot ce vrei tu.Sunt veselă, te fac să râzi, sunt tristă, plâng cu tine.Pot să rămân cu tine dacă-mi arăți că meriți. Dacă nu voi pleca, once and for all.  Pot să fiu eroul tău, dar și cel mai nedemn exemplu de urmat. Pot să te iubesc, o fac deja, dacă mă iubești și tu. Dacă nu, fine by me. I move on! Pot să te învăț ce înseamnă veselia și apropierea, dar și răceala. Dacă tu mă dai deoparte, te voi da și eu. I have no other choice left.

 Suntem pentru fel și fel de oameni de toate. Cărți de joc, aer, iubire, ei ne văd așa cum suntem când abia ne-au cunoscut, sau culmea, nu ne văd așa cum suntem NICIODATĂ oricât timp ar sta lângă noi. Iar cei care nu ne văd oricât am încerca să-i facem să ne vadă nu merită nimic. If a person treats you like shit, you are shit for them.

Dacă reușești să mă cunoști așa cum sunt voi fi lângă tine. Dar dacă cu fiecare ocazie pleci sau te îndepărtezi...prefer să te duci de tot. Nu trebuie să conving(i) pe nimeni că poți. Că speri, că visezi. Nu trebuie să convingi pe nimeni să stea lângă tine. Că n-are rost și vei fi doar un dobitoc care duce o cruce mai mare fără niciun rost. Cari inutil teama și insiguranța altora. Mai bine car-o doar pe a ta. E mai ușoară.

...Asta nu înseamnă că trebuie să lași oamenii să plece ușor. Înseamnă doar că va trebui să înveți să faci departajarea între oamenii care chiar înseamnă ceva pentru tine și cei de care te-ai agățat ca un scai aiurea. Niciodată nu uit lucrurile despre oameni iar toți care au fost în viața mea, deși au plecat, au un locușor al lor. Odată i-am iubit, odată i-am respectat și odată ne-am pus dorințe pe gene. Știu n numere pe derost care probabil acum nici nu mai sunt reale, știu nume, porecle, culori preferate. Dar cunoaștem miliarde de oameni, însă doar câțiva sunt aproape, chiar și când nu sunt fizic, acolo....

Așa că...pentru unii, mai ușor cu pretențiile și mai mult cu faptele... they re all that matter."

Si a doua bucata:

'Sunt liberă de fel, cu o personalitate vulcanică, care nu poate fi îngrădită sub nicio formă, așa că ori e ca mine, ori dispari. Spun NU ori de câte ori simt că de fapt nu am vreo obligație să fac ceva ce mă deranjează sau mă subminează într-un fel sau altul.

Niciodată n-am fost un om nehotărât. De fiecare dată am știut clar ce vreau de la viață, ce vreau de la alții și în principal ce-mi doresc de la MINE. Până nu știi ce vrei de la TINE, nu ai cum să știi ce vrei de la alții.

Prin urmare, am vrut mereu claritatea asta de care vorbeam mai sus, dintr-un simplu motiv, anume acela de a nu ține oamenii după mine, de a nu ține oamenii în loc. E treaba ta dacă habar nu ai ce vrei de la viața ta, dar t e rog frumos watch your back&words în relația cu mine. Nu mă hăitui, nu mă îndepărta aiurea, nu te juca.  Regula asta e valabilă pentru programul pentru o zi, ne vedem, nu ne vedem, oră, loc, etc, cât și pentru SENTIMENTE. Niciodată nu m-am jucat cu sentimentele și cu viețile oamenilor, am preferat să spun pe față tot ce am de zis și tot ce simt.

Nu mi-a plăcut de asemeni niciodată să forțez oamenii. Am considerat că dacă un om vrea să stea lângă mine (indiferent de relația cu respectivul/a-prietenie, iubire, rudă, etc) o va face indiferent de câte ori îl voi goni și va veni de la ușă la geam și tot așa.

Am încercat mereu să fiu sinceră cu privire la sentimente și viață în general- mai ales față de mine-, apoi față de ceilalți, însă atunci când ești tratat cu minciună și confuzie de ambele baricade, cum să reacționezi?

Pe același principiu, urăsc să ascund lucruri (față de persoanele apropiate) sau să-mi ascund sentimentele. Cum ziceam, nu ai niciun drept să te joci cu viețile oamenilor. Iar dacă o faci, viața îți va da peste bot de pentru fiecare sentiment al cuiva pe care l-ai rănit.

Nu sunt supărată, nu sunt tristă, nu sunt nervoasă, nu judec pe nimeni pentru propriile fapte, însă prefer adevărul spus la timpul lui și atunci nu se supără nimeni, nu bocește nimeni. Poate aș fi rămas mai goală cu un gram dar acum am rămas cu mai multe... Și totuși încă sunt îndrăgostită iremediabil de viață și de tot ce-mi oferă ea, cu toate că ce îi cer nu-mi dă. Dar ...one thing about being on top of the world... it gives you a long, long way to fall!!!"

Hm...

luni, 22 octombrie 2012

Sentimentul de vinovatie

Oamenii care te fac sa te simti vinovat. M-am gandit de multe ori la aceasta categorie de oameni, pe care cu siguranta toti o stiti. Cu totii ati avut macar un prieten, o prietena, un coleg, un om pe care nu-l suportati, un parinte sau o ruda care va servea pe tava alaturi de un trandafir eventual...sentimentul de vinovatie.

Am cunoscut cativa dintre ei, care m-au facut sa ma simt responsabila respectiv direct vinovata pentru toate probleme Universului. Am patit asta cred ca de cand aveam 15 ani. Pana recent. Acestia sunt oamenii care va vor face responsabili pentru tot ce se intampla in viata lor, aruncand astfel povara vinei de pe proprii umeri pe umerii altcuiva, ca doar asa este mai usor, nu-i asa? (Andreea Marin line here). Tot acestia te vor face sa te simti vinovat, chiar daca tu nu ai avut nicio contributie la ceea ce tocmai s-a intamplat, apeland la bunul tau simt si la respectul fata de ei.

Nu-mi dau seama de unde pleaca iresponsabilitatea asta de a da in permanenta vina pe altii, oricine ar fi "acei altii". Asa ca va rog sa ma iertati, cei cativa despre care scriu (care probabil vor arunca vina pe altii, deci nu se vor prinde ca este vina despre ei), ca refuz sa ma simt vinovata, ca refuz sa cred ca mereu eu sunt cea care este de vina, ca nu-mi modelez atitudinea si personalitatea in functie de cum va tuna voua astazi.

Tot acesti oameni au adeseori tendinta de a se bucura de raul tau, hrandindu-se parca cu deznadejdea ta si cu faptul ca viata ta este mizerabila intr-o anumita perioada. Asa ca imi pare rau ca nu va hranesc ura si veninul nici voua. Pentru ca e urat, teribil, dezgustator ceea ce faceti.

Va doresc cat mai multa...nevinovatie, ca intotdeauna!



vineri, 19 octombrie 2012

Despre slabit

Despre infometare: sa stabilim ce inseamna totusi infometare: Infometare nu e numai atunci cand nu mananci o zi intreaga pentru a slabi. Infometare este si atunci cand ceasul arata orele 21.00 iar tu te abtii pentru ca stii ca este foarte tarziu, deci nu tocmai ok sa mananci. Deci prin urmare: fara macar un pic de infometare nu exista slabire!

Cele mai frecvente scuze: "Mie nu-mi place mancarea de dieta", "Nu ai cum sa mananci legume si sa te saturi", "Nu-mi place sa merg la sala", "Obosesc repede cand alerg", "Sunt prea obosita sa gatesc mancare de regim". Le-am auzit pe toate, pe cele mai multe dintre ele chiar in gandurile mele.

Din decembrie 2011, pana astazi 19 octombrie 2012, am slabit in jur de 8 kilograme, aproape 9.  Daca efortul ar fi fost unul sustinut, sunt convinsa ca as fi ajuns la greutatea ideala. Mai nou a inceput sa-mi placa si mancarea de dieta (legume, fructe, pui, peste, sunca slaba, oua fierte, multa apa, branza slaba, etc etc), ma satur cu mancarea asta. La sala inca nu-mi place sa merg, dar nu mai obosesc cand alerg pe banda, atat de repede, ajungand uneori sa alerg chiar si jumatate de ora constant pe banda la viteza maricica. Mancarea de regim este una care se gateste repede, cat dureaza sa fierbi niste pui si niste legume?! Mai arunc si un praf de curry si gata-i mancarea. Am avut mari probleme in a renunta la Coca Cola si la paine. Acum la mine in casa nu mai exista paine, iar in frigider nici urma de Cola. Te obisnuiesti, oricat de greu ar parea.

Dar nu despre sala vroiam sa va vorbesc azi, ci despre diversele cursuri menite sa te faca sa pierzi in greutate. Aici am toate cursurile acestea incluse in abonamentul de la sala. Zumba, body combat, step, body sculpt, studio cycling, etc. Sunt mult mai motivante decat daca te-ai duce singur/a la sala, este un instructor in fata ta si in jurul tau alti oameni care au acelasi scop. Plus ca este distractiv.

Problema mea cea mai mare dupa o luna de astfel de cursuri zilnice+dieta a fost ca nu pierdeam greutate pe cantar. Ceea ce e perfect normal, am aflat eu ulterior, datorita faptului ca masa musculara incepe sa se dezvolte si prin urmare corpul se modeleaza cu numarul de kilograme pe care il are deja (cel putin in cazul meu, nu stiu cum e la greutati ridicate.)

Voi ati incercat astfel de cursuri? Cum vi se par?

OFFTOPIC: Ieri s-a facut o luna de cand nu-mi mai usuc/indrept parul! 2 more to go!

miercuri, 10 octombrie 2012

Tufaru strikes again

Despre Ioana Tufaru asta v-am mai scris eu o data AICI. O stiu de amar de ani, de cand tot cerseste pe la TV, de cand tot cere bani. Emisiunea Happy hour a ajutat-o cat s-a putut de mult, oferindu-i bani de operatie, bani de dentist (pentru ca stimata mademoiselle nu s-a spalat pe dintisorii-i frumosi 16 ani de zile)Problema insa nu s-a solutionat cum ar fi fost firesc: Sa slabeasca dracului, sa-si gaseasca un job, sa-si aranjeze casa aia, sa nu mai manance aiurea-n tramvai...si sa nu mai apara la tv! Ce-a facut ea? S-a certat cu Maruta, s-a dus pe la alte posturi TV si l-a injurat pe Maruta, lipsea de la sala, manca la MC Donald's (pai oare cum si-o fi imaginat ea ca n-o sa fie urmarita?)

Pentru cei care nu stiau, mama ei este stimata Anda Calugareanu, care este un nume ENORM in Romania, lucru care a impins chiar si nume mari precum Stela Popescu sa o ajute cu diverse sume de bani. Bani care se duceau...nu stiu unde se duceau, probabil pe apa Sambetei. S-a demonstrat cu hartii clare ca femeia asta a primit peste 2 miliarde pana acum.

Ar fi trebuit cu cele 2 miliarde sa-si schimbe viata din DEPLORANT in WOW, nu? Eh pe dracu. Mai nou pisilica e acuzata de prostitutie (Baaaah, daca poate e de bine, intrebarea mea e totusi alta: Cine naiba-s barbatii aia care apeleaza la astfel de servicii? ) si mai nou domnisoara se imbraca "sexy"(cu celulita la pachet!) si spala...parbrize! Hoppaaa!!

Nu-mi sta-n caracter sa urmaresc tabloidele, e primul caz care mi-a captat atentia, initial sa ma distrez (da, mi se pare amuzant, spuneti ca n-am suflet!) dar acum ma intriga si continui sa ma uit la fiecare video care apare cu ea. Posibil s-o fi luat-o eu razna, dar mi-e sila.

Mi-e sila ca s-au dus aia sa-i filmeze casa plina de gandaci, lenjeria murdara pe jos, cada murdara si ea statea mandra la TV si zambea. Pai ma femeie, cat de greu poate sa fii sa iei dracu o matura si sa o folosesti?

Mi-e sila ca sunt oameni bolnavi, saraci, dar CURATI in Romania care merita tot sprijinul si ajutorul nostru. Si voi ce faceti???? Ii dati la madame Tufaru, sa-si hraneasca celulita cu niste MC Donald's. Mi-e sila.

N-oi fi avand eu suflet, dar mi-e sila. Pacat. 


joi, 27 septembrie 2012

Alo, aici dependenta de placa

Nu-mi cer scuze acum ca n-am mai scris, o voi face intr-un post care probabil va fi finalizat maine. Promit ca am o scuza buna si reala!Hihi:)

AICI, pe data de 6 septembrie imi declaram dependenta fata de placa de par. Intre timp, am ajuns inapoi in Aberdeen si pe data de 17 septembrie, cand mi-am spalat parul am spus STOP. Si nu am spus stop numai placii, ci si uscatorului.

Prin urmare, astazi se fac 10 zile de cand parul meu nu mai e chinuit. E mult mai moale, varfurile nu mai arate arse (?!!? nu stiu cum). Singurul rau pe care i-l mai fac e o bobita mica de spuma de par ca sa definesc buclele.

Asa ca...tinta nu mai e o luna fara placa, ci...3 luni fara placa!:) Sa vedem ce iese. Voi? Ati mai atins nenorocita?

joi, 13 septembrie 2012

regrete

Trebuie sa iti traiesti viata in asa fel incat sa nu spui niciodata "Atunci as fi facut altfel"....

vineri, 7 septembrie 2012

Revelatie

Am avut si eu o revelatie. Intrand pe blogul Denisei, cum fac de obicei sa vad ce-a mai scris nou, gasesc un post in care ea spune ca a avut o revelatie. Editorialul poate fi gasit AICI, Denisa Stamate avand un stil minunat de a scrie, un mod foarte frumos de a aranja cuvintele si un talent special prin care aduce oamenilor lacrimi in ochi:)

M-a lovit si mi-a umplut ochii de lacrimi si mi-am dat seama cit sunt de proasta. Da'proasta rau. Si indraznesc a crede ca nu sunt singura. De cate ori ne-am plans? Ca nu ne sta parul, ca ne-am ingrasat 3 kilograme, ca, ca, ca si...cate si mai cate! 

Da, ne plangem! Cel putin eu ma plang mult de tot in ultima perioada. De cam tot. Ca aia, ca ailalta, ca e bine da'se putea si mai bine... Desigur, ne sta in fire, noua, pamantenilor sa ne plangem si sa aspiram la mai mult. Si mai mult. Si mai mult. Iar in goana asta de a aspira la mult, mult si mai mult...ei bine...ne pierdem. Pierdem lucrurile cu adevarat importante, momentele simple dar perfecte, calcam pe cadavre sa ajungem SUS. Sus inseamna altceva pentru fiecare persoana. Dar sa spunem ca ajungi SUS. Si cand ajungi sus, te opresti putin. Iei un loc si te uiti la tine si la gandurile tale. Si te intrebi "Ei bine, am ajuns sus...acum?" Desigur, textul acesta poate parea putin fantasmagoric. 

Sa va spun si despre cum ne intoxicam corpul cu tigari, cafele, sucuri, fast food? Poate intr-o zi o boala necrutatoare ne va rapune si ne vom uita in spate. Ne vom uita in spate cu neputinta gandindu-ne cate am fi putut sa facem ca sa nu fie asa. Si nimic nu e mai rau decit atunci cind te uiti in spate si zici: Doamne, cate as face diferit acum...

Dar...Carpe Diem, nu? "Carpe diem, how annoying is carpe diem? How are you supposed to plan a life, a career, a family, if you’re always carpe-ing the diem? If we all ceased every moment of every day, there wouldn’t be doctors who would sit through med school. We’d all be too busy living in the now. Whatever that means.

I’ll admit the Romans had a point. You gotta live life and living means that every morning when you wake up you have to choice. Between ceasing what life offers in moment and forging ahead no matter the weather or closing the curtains and shutting out the day"


Citatul este din Grey's anatomy, serialul meu preferat, serial care m-a invatat multe chestii si care mi-a adus emotie in suflet de la primul episod pana la ultimul, astept cu nerabdare sezonul 9. Nu stiu sa mai scriu, stau cu pagina asta deschisa de cateva...zile si evit sa incep a scrie postul propriu zis. Nu mi se mai leaga cuvintele, nu mai stiu despre ce sa scriu desi am un amalgam de idei, de subiecte, de cuvinte in cap. Asa ca voi incerca, in urmatoarele zile, sa le pun pe toate pe "foaie".

Am ales sa vorbesc despre Carpe Diem pentru ca este ultra folosit. Am vazut 23948209348 de tatuaje cu aceste 2 cuvinte sau cu YOLO (You only live once). Carpe diem inseamna "Traieste clipa". Ma iertati, va rog, dar imi vine sa vomit cand vad tatuaje din astea. Nu ca as avea ceva personal cu posesorii acestor tatuaje, doar mi se intoarce stomacul din motive doar de el stiute.


Cred ca nimeni nu traieste de fapt clipa. Nu fara a se gandi la ziua de maine. Pentru ca suntem prea ocupati sa ajungem sus, prea ocupati sa facem averi, prea ocupati sa mai zambim. 

Deci Carpe diem sau nu? 


ps- Cred ca am fost gretos de emotionala. 

joi, 6 septembrie 2012

Buna, sunt Cristina

SI SUNT DEPENDENTA DE PLACA DE PAR!

Parul meu este ondulat, mai nou cu tenta de...nimic! S-o fi plictisit si el, zic. De cativa ani de zile (3?4?) Bineinteles, daca l-am tot frecat si ras-frecat  indreptat cu minunata placa de par (care n-a fost doar una, ci fara numar, le-am schimbat ca pe sosete), s-a enervat si a inceput sa se degradeze la varfuri (ei ca sa vezi!!).

Acum vreo cateva luni mi s-a pus mie pata (si cand mi se pune pata, se faceeeee!) sa il las sa creasca. Dar am continuat sa-l indrept si sa-i aplic atat tratamente profesionale cat si masti de par.

Exemple de masti de par pentru par degradat: galbenus de ou, o lingura ulei de masline, o lingura de ulei de ricin, o lingurita miere. Eu stau o ora cu asta-n cap. Varianta numarul II este doar ulei de masline, iar varianta numarul III este masca cu banane despre care nu va povestesc, ca atunci cand o sa realizati ca ramaneti cu bucati de banana-n cap ma blestemati de toate alea.

Buuuuun. Ajungand la placa de par iarasi (arza-o-ar focu): M-am hotarat ca incepand cu 20 septembrie sa nu ma ating de ea...o luna! Initiativa asta o mai vazusem si undeva pe youtube, numita "Spune nu placii"- de altfel de acolo am si luat poza pe care v-am atasat-o in articol-. Care se mai baga la a scapa de nenorocita de placa?

Intrebarea mea e totusi alta: Cum imi fac parul sa stea cat de cat linistit?

duminică, 2 septembrie 2012

Videochat

Nu, nu ma refer la videochat-ul pe care-l faceti pe Skype cu parintii, prietenii, cand sunteti la distanta (si ala e tot videochat, right?), ci la videochat-ul pe care-l fac fetele pentru fel si fel de...indivizi!

Ideea acestui post mi-a venit in urma unei discutii relativ aprinse cu o persoana apropiata mie privitoare la videochat. Acest din urma vizionase o emisiune televizata despre videochat. Ce este videochatul (cred ca nu trebuie sa va explic eu, plus ca nu am amanunte in detaliu), cum se castiga din aceasta afacere (hai ca era si-o manea "bine bine, se lipesc banii de mine"..parca asa?!?!!?), ce fel de fete practica aceasta meserie, cum sunt patronii, in ce norme si conditii functioneaza o astfel de afacere (da, este legala) si...interviuri cu fete care fac aceasta..."meserie"(?)

Una dintre aceste fete, era tare mandra (dar cu fata blurata!!! Pai pisi mic, daca esti asa mandra, de ce nu te arati in toataaaa splendoarea ta de videochat-ista?) si spunea ca  face asta ca un "job"in timpul facultatii. Mmm...dati-mi voie, va rog, sa rad. Videochat-ul e tot un fel de prostitutie. Da, ce-i drept, nu se concretizeaza in act sexual, insa tu esti aia de se dezbraca si le satisface fanteziile murdare unor libidinosi (da, ce daca doar virtual?!!?)

Multi poate ar spune ca pentru bani...videochat-ul nu e un pret atat de mare. Insa pentru mine ar fi. Mult prea mare, suficient de mare incat sa am portofelul prin de bani dar somnul greu noaptea.

Voi ce parere aveti? E ok?

vineri, 31 august 2012

Iarasi despre Krem

Of, of, fac ce fac si nu scriu cand trebuie pe blog, iar acum uite ca Imperfecta mi-a luat-o inainte cu postul despre Krem, pe care totusi il voi scrie, desi banuiesc ca nu sunt singura care a scris despre el. In alta ordine de idei, tare mi-a placut ce auzii eu despre baietas. Krem e baietelul simpatic care a castigat Romanii au talent, sezonul II (mie personal mi-a placut, are fler si charisma)

Noul single al lui Krem il gasiti AICI, si trage un semnal de alarma privitor la...cratime, dar si la limba romana! Da, pentru ca toti stiti (ahahaha, sau chiar sunteti printre ei) analfabetii care isi permit a corecta "binevoitor", desigur cu chestii precum "eu cred ca ar trebuii sa sti k mata se scrie ajea". Doar ca intamplator, asa cum spune si Krem...MA-TA are cratima! Una mare si lata!

Imperfecta rade si ea la randul ei de "mirificul cocalar"care sincer pe mine ma face sa...plang! Mi se pare impardonabil felul cum nu "stie"unii sa foloseasca cratime, virgule (ba le pun prea multe, ba prea putine)...

Concluzie? JALE! Nu prea-mi pasa ca x sau y e analfabet (O mica mare paranteza: in Romania sunt 50 si ceva% de analfabeti functionali, adica cei care stiu sa citeasca, dar nu inteleg ce au scris. Ahahaha, cred ca asa sunt aia de-mi lasa comentarii simpatice. Trist, nu? Si ce e mai trist e ca nu ii numara nimeni pe cei SEMI analfabeti....)

M-am scarbit. Toti ne permitem de toate, dar limba romana-i o comoara, hai sa o ingropam...

miercuri, 29 august 2012

Am citit o poveste interesanta, despre o femeie care nu s-a uitat in oglinda...un an!


O tânără de 29 de ani, doctorand în sociologie, s-a supus unui experiment în cadrul căruia şi-a propus ca, timp de un an, să nu se mai uite în oglindă. Experimentul a fost mai mult decât un gând excentric al unui cercetător în sociologie. Kjerstin Gruys a suferit, în adolescenţă, din cauza anorexiei şi, ani la rândul, a întâmpinat probleme din cauza complexelor legate de corpul ei.
Experimentul de a nu se uita în oglindă timp de un an a început în martie 2011, când Kjerstin Gruys a început pregătirile pentru nunta ei. Evenimentul urma să aibă loc în octombrie 2011 şi, ca pentru orice mireasă, cel mai dificil moment a fost probarea şi găsirea rochiei ideale de mireasă.

În timpul căutărilor, care provoacă stres oricărei viitoare mirese, complexele lui Kjerstin cu privire la corpul ei au revenit. Numai că, de această dată, având avantajul maturităţii şi a studiilor cu privire la anorexie, tânăra nu s-a lăsat cuprinsă de obsesia legată de fizicul ei, ci a pus la punct un experiment: să nu se mai uite în oglindă timp de un an. "Aşa mi-a venit ideea proiectului, care presupunea să scap de oglinzi pentru a mă concentra pe toate celelalte lucruri din viaţa mea. Tot reveneam la această obsesie pentru perfecţiune şi pentru aspectul fizic şi m-am gândit că dacă nu pot să scap de ea, atunci poate trebuie să schimb ceva la mediu în care trăiesc".

Nu s-a văzut în oglindă în ziua nunţii

Ideea i-a venit după ce a citit din cartea "Naşterea lui Venus". Un pasaj din respectivul volum aminteşte despre un ordin de călugăriţe din Italia care nu aveau oglinzi pentru a nu-şi hrăni vanitatea.

Decizia a fost cu atât mai îndrăzneaţă cu cât, la mijlocul experimentului avea să aibă loc nunta mult aşteptată.

Însă, amintirile legate de adolescenţă şi amprenta puternică pe care anorexia şi-a pus-o pe psihicul şi pe trupul tinerei a determinat-o să ducă la capăt acest proiect inedit. "Eram obsedată de cât cântăream. Am avut pietre la rinichi de cinci ori şi lipsa grăsimii corporale a ajuns să-mi afecteze densitatea osoasă", şi-a amintit Kjerstin din adolescenţa ei.

Provocarea de a petrece un an fără a se uita în oglindă i-a lăsat şi amintiri amuzante. Ea recunoaşte că, la început, i-a fost greu să se abţină să nu se uite în vitrine sau în oglinzile din magazine. "În prima lună a proiectului, când ieşeam pe uşa erau 50% şanse să am mascara pe nas". Treptat, a învăţat să se machieze şi să se aranjeze fără ajutorul oglinzii. Şi-a pus toată încredere în stilistul ei, atunci când a mers la salon, iar în prietene - pentru zilele când trebuia să meargă la cumpărături de haine.

În octombrie, în ziua nunţii, domnişoarele de onoare s-au asigurat că în preajma miresei nu se află oglinzi, iar primul dans al mirilor a fost pe melodia "You’ll Be My Mirror". În luna martie a acestui an, experimentul a luat final. Într-o petrecere organizată de prieteni şi de familiei, Kjerstin Gruys s-a uitat în oglindă, pentru prima oară în 12 luni. 

"Am avut o stare ambivalentăa, dar, în acelaşi timp am fost încântată. Pentru că mi-a plăcut ceea ce am văzut. Nu e nimic în neregulă dacă îţi place să te uiţi la tine în oglindă, dar cred că e important pentru fiecare femeie să se gândească dacă acest obicei nu are şi o parte negative. Pentru că avem să oferim lumii mult mai mult decât aspectul nostru", povesteşte tânăra pe blogul său, "Mirror, Mirror Off the Wall", special creat pentru acest proiect inedit.


Sursa: Evz.ro


Voi ati putea sa faceti asta???

marți, 28 august 2012

Intuitia

Conform dictionarului explicativ al limbii romane, intuitia este: INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione. 

Ideea acestui post "m-a lovit"in urma citirii horoscopului meu de pe Kudika care spunea sa-mi urmez intuitia. Am citit un articol foarte important care defineste intocmai aceasta notiune cu exemple cu tot. Articolul poate fi gasit AICI 


Intotdeauna m-am considerat a fi o persoana intuitiva si am vazut intuitia nu numai ca pe o voce interioara, ci ca pe o voce interioara care iti spune sa faci exact ce trebuie, exact la momentul potrivit. De altfel nici nu ne-am dori o voce-n capsor 


Sigur, vocea asta nu-mi spune mereu ce sa fac, ca daca mi-ar spune probabil in viata mea ar fi totul zen si mi-ar roi fluturi deasupra capului din pricina de "prea multe bine". Dar vocea ma opreste sa trec strada, sa fac anumite lucruri sau sa nu fac anumite lucruri.


Voi sunteti intuitivi?:)


sâmbătă, 25 august 2012

Cum darami munti daca ai vointa

Fiind o cititoare fidela a blogului Pofticioasei care poate fi gasit aici (gasiti o gramada de retete usoare, povestiri haioase si tipsuri utile in faimoasa lupta cu kilogramele), am citit despre Ralucuta.  Ralucuta are si ea un blog si poate fi gasit aici.

La fel ca si Pofticioasa, nu o cunosc pe Raluca, insa mi-as fi dorit si imi doresc in continuare sa am in preajma mea un om cu o astfel de vointa si putere de caracter care sa elimine (desigur, cu sacrificii), tot ceea ce nu este ok in viata acestuia. Citind despre aceasta femeie si urmarindu-i blogul sincer, curat, cu sfaturi decente si pertinente si cu o poveste care iti taie respiratia, mi-am dat seama ca de fapt si de drept, niciunul dintre noi nu are dreptul sa spuna "Nu pot", pentru ca acesta nu exista, de fapt. Este ca o holograma, daca il depasesti un pic, iti dai seama ca este inexistent. Iar eu, adolescenta (mm, mai sunt adolescenta la 20?) care a intrat pe blogul Ralucai, a spus wow, eu sunt chiar asa delesatoare? Aceasta femeie nu s-a complacut in situatia in care era si a slabit 37!! de kilograme.

Azi dimineata, citindu-i blogul, asa cum o fac in fiece zi, am citit ca Ralucuta a ajuns la greutatea NORMALA.  Sigur, isi doreste sa mai slabeasca un anumit numar de kilograme, dar pentru confortul personal, nu pentru ca nu ar fi deja ok.

Cuvintele cred ca sunt de prisos cand vorbim despre astfel de oameni minunati, imi pare teribil de bine ca am intalnit-o si este si ar trebui sa fie si pentru ceilalti o sursa de inspiratie, un monument viu de dorinta si putere! Raluca, imi pare teribil de bine ca te-am intalnit si multumesc pentru lectie!

Va las si doua poze sa vedeti incredibila transformare a Ralucutei:)


Pozele le-am furat de la Pofticioasa, care la randul ei le-a furat de pe facebook-ul Ralucutei, asa ca suntem un cerc vicios de hoate cu ganduri bune:) Hihi!

PS-IN AMBELE POZE SUNT ACEEASI PANTALONI!!!
Aveti nevoie de motivare si vointa? Click cu incredere pe linkul Ralucai!