sâmbătă, 21 aprilie 2012

Comme un homme que je ne suis pas

Ante-scriptum: Ascult Lara Fabian- Je t'aime, pe repeat (cred ca de la testul la franceza mi se trage). Daca nu ati ascultat-o niciodata, va rog sa o faceti acum, macar de dragul meu, sau al vostru:) Apropos, ce parere aveti de noul aspect al bloggerului? Nu-mi place ca au facut la fel ca si cei de la Facebook, ni l-au indesat pe gatlej, dar il agreez mai mult decat agream timeline-ul:)

Si acum, la oile noastre. De-a lungul timpului, multi ani la rand, am incercat sa inteleg oamenii. Am incercat de fiecare data sa-i justific (chiar daca ei n-o faceau!!), sa le gasesc explicatii (sau mai degraba sa gasesc o explicatie care sa nu-i mai faca in ochii mei atat de egoisti si meschini), sa le analizez comportamentul, ba chiar sa-l si inteleg. Doar ca stiti cum e, de multe ori nu e nimic de inteles, oricat ti-ai dori asta!

Ma bazez pe putini oameni, dar aceia nu m-au dezamagit si imi doresc sa nici nu o faca. Paulo Coelho spune ca (nu pun ghilimele, pentru ca traduc citatul din portugheza) prietenii adevarati sunt langa noi cind lucrurile bune se intampla si se bucura pentru triumful nostru. Falsii amici apar doar cind lucrurile rele se intampla, cu fetele lor triste si care te sustin cind in realitate tristetea noastra serveste de fapt la a consola vietile lor mizerabile. Cata dreptate are, asa-i, dragii mei?

M-am gandit de multe ori sa scriu in engleza. Asta mi-ar fi adus cu siguranta mult mai multi vizitatori. Apoi mi-am dat seama ca NU POT. Limba romana e limba mea de suflet, limba pe care o stapanesc cel mai bine dintre toate, limba in care rad, plang, jelesc, dorm, cant, sufar... Limba pe care nu vreau si NU POT sa o uit vreodata (stim cu totii romanii care pleaca pe te miri unde si apoi "uita"cuvinte romanesti). Limba MEA...

Nu mai vreau sa incerc sa inteleg oamenii, sa le caut scuze care adeseori ma acuza pe mine...Nu renunti, doar asa, la oamenii pe care-i iubesti! Nu ai cum. Daca o faci, inseamna ca nu ii iubesti, asa e? Viata e un dar, dragilor. Un dar atit de important si de frumos pe care-l intelegi abia cind esti pe cale sa il pierzi, probabil. De fiecare data cind sunt trista ma gandesc ca undeva in lume sunt oameni care nu au ce manca, oameni care sufera, oameni care mai au 2 luni de trait.. si brusc ma apuca remuscarile de om nerecunoscator, nesimtit, care nu stie sa aprecieze nimic....


Cu bine...

joi, 19 aprilie 2012

No superheroes here

Imi propun iarasi de ceva vreme sa nu mai las blogul asta in paragina, insa parca tot Universul comploteaza ca eu sa nu scriu. Nu, glumesc, Universul e prea ocupat sa comploteze impotriva mea, nici nu cred ca stie de blog, ma ia ca intreg, asa.

Calatoria cu avionul inapoi, vesti proaste peste vesti proaste, deci se pare ca "Viitorul suna bine". E asa, cum sa va zic eu? Stiti poantele alea de la camera ascunsa? E, eu ma simt ca si cum as fi la ele si astept sa se termine si am tot timpul in cap replica "Ok, gata? Acum unde trebuie sa zambesc si sa ma prefac c-as fi stiut de la inceput?"

Nu inteleg ce rost are blogul asta, sau orice blog, asa in general. Ramane aici, sau probabil ca-l voi inchide eu cand ma voi satura definitiv si irevocaibl de-a scrie. Sau ma apuc sa scriu in word-uri pentru moi si bineinteles pentru audienta care-mi va citi auto-biografia cand oi fi faimoasa adica cel mai probabil niciodata.

Am o gramada de probleme care presimt eu ca nu se rezolva singure, asa ca ma duc sa le rezolv io, ce-oi face altceva? Am o gramajoara de oameni care m-au dezamagit, desi nu ma asteptam. Sau poate asteptarile mele or fi prea mari?! Tot ce se poate. Si cand mi-oi mai aminti, daca-mi mai amintesc, oi mai scrie. Daca nu...asta a fost tot.

M-am decis sa nu mai gandesc. Asta e sursa tuturor problemelor, faptul ca eu cuget intens. Poate-mi ia foc creierul. Asa ca ma duc dom'le, imi fac abonament la sala maine, mai incepe acusica si sesiunea, sa o manance focul si s-a terminat si cu ganditul asta din abundenta asa. Pai ce naiba!?!

Glumeam cu plecatu', ne citim maine.

luni, 16 aprilie 2012

Despre iertare

Se spune "Iert, dar nu uit". Deci prin urmare, nu pot sa nu ma intreb, poti oare sa ierti SI sa uiti? 


Sigur, cateodata suntem orbi la greselile oamenilor si ii iertam doar pentru ca ii iubim atit de mult incat nu conteaza ce au facut, cu ce ne-au gresit, insa cu prima ocazie le scoatem ochii..

Ierti si uiti sau doar ierti?